Sari la conținut

Mai multe trenuri de 1 Mai. CFR suplimentează garniturile spre litoral

Chiar de astăzi vor intra in circulatie trenurile suplimentare ce fac legătura între Timișoara și Mangalia, între Arad și Mangalia, între Iași și Mangalia, dar și între Satu-Mare și Mangalia. Ele vor fi menținute pe aceste trasee până pe data de 4 mai.

Din 1 mai, vor fi introduse și două trenuri Interregio care vor face legătura între Cluj Napoca și Râmnicu Vâlcea.

Pe de altă parte, unele garnituri, pentru care nu se estimează un număr mare de pasageri, vor fi anulate în aceastî perioada. În data de 1 mai, toate agenţiile de voiaj vor fi închise, iar în 2 mai vor fi deschise conform programului de lucru. CFR Călători recomandă pasagerilor să achiziţioneze din timp biletele, în special pentru trenurile de lung parcurs care au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.