Manifestație de susținere pentru Radu Mazăre. Locuitorii cartierului Henri Coandă au ieșit din nou în stradă

Data publicării:
protest mazare

O manifestație similară a fost organizată și marți. Oamenii i-au transmis edilului că nu l-au uitat la greu şi cred în nevinovăţia lui.

Radu Mazăre a fost reținut pentru 24 de ore, în condițiile în care anchetatorii spun că acesta a luat mită de la firma care a primit proiectul de construire a cartierului de locuinţe sociale. În dosar apare, potrivit unor surse judiciare, şi numele senatorului Alexandru Mazăre, fratele primarului, însă acestuia nu i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, iar identitatea sa nu a fost făcută publică în mod oficial.

Totuşi, cererile de arestare preventivă din dosar vor fi judecate de Înalta Curte, semn că în dosar este implicat un demnitar al statului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri