Medic acuzat că a omorât un om și a fugit de la locul accidentului

Data publicării:
medic

Medicul conducea pe Drumul Naţional 67 într-o localitate din Gorj când, spune el, ar fi aţipit la volan. Când s-a trezit, era deja pe câmpul de lânga şosea. Nu şi-a dat seama că a lovit cu maşina un om înainte să iasă în decor. Nici el, nici cele două femei cu care era în maşină.

Nici măcar mașina nu am simțit să… probabil am trecut peste el din câte am înțeles. În momentul când am revenit pe şosea şi am văzut că maşina se comportă normal am mers mai departe. Am reușit să ies din locul cu vegetație, am revenit pe șosea și mi-am continuat drumul.”, a declarat Costin Dobrescu, șoferul mașinii.

Martorii îl contrazic pe medic: „Persoana din dreapta, de pe bancheta din spate dreapta și-a pus mâinile în cap. A plecat intenționat. Eu i-am făcut semn să oprească să vadă ce s-a întâmplat, el nu... el și-a continuat drumul.”, spune un martor.

Medicul susţine că a constatat că are maşina avariată abia după vreo zece kilometri. Când s-a dat jos din maşină, a văzut că bara din faţă a autoturismului lipseşte, aşa că a sunat la Poliţie.

Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj: A sunat la 112 să anunțe poliția că de pe mașină, în împrejurări necunoscute, i-a picat spoilerul și numărul.
Reporter: Și a vrut ceva anume?
Miruna Prejbeanu: Dovadă pentru despăgubiri la asigurări.
Reporter: Adică cerea tot el despăgubiri?
Miruna Prejbeanu: Da.

Dacă va fi găsit vinovat, medicul ar putea ajunge după gratii. Pentru fugă de la locul accidentului şi ucidere din culpă, el ar putea primi până la 15 ani de închisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri