Sari la conținut
News Alert

Membrii trupei DJ Project au fost răniţi grav într-un accident rutier

Cei trei membri ai trupei DJ Project au fost răniţi, luni, într-un accident rutier produs pe DN 7, în judeţul Vâlcea. Cu toţii se află la spital, solista trupei, care a început recent colaborarea cu membrii formatiei, având o fractură la nas si o vertebră fisurată.

Potrivit datelor furnizate de IPJ Vâlcea, accidentul s-a produs după ce un TIR înmatriculat Bihor, care circula pe direcţia Pitești-Râmnicu Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, în curbă deosebit de periculoasă la dreapta, s-a răsturnat pe sensul opus de mers acroșând două autoturisme care circulau din sens opus, informează News.ro.

În urma impactului, au rezultat patru victime din care trei rănite grav. Între victime se află şi membrii trupei DJ Project, atât membrii fondatori, cât şi noua solistă, au declarat surse judiciare.

A patra victima este şoferul tirului, care este rănit grav.

Unul dintre cei doi DJ are o fractură la cutia toracică, solista trupei are o fractură de piramidă nazală si o fisură la una dintre vertebre, iar cel de-al treilea membru al trupei are un traumatism la coloana vertebrală, suferind o tasare de vertebră, au declarat surse medicale.

Şoferul autotrenului are o plagă în zona gâtului si multiple leziuni în zona fetei.