METEO. Cod galben de ploi în zece judeţe

Data publicării:
toamna ploaie getty

ACTUALIZARE 9.34. Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ.

De luni, ora 12.00, până marţi, ora 10.00, în intervalul menţionat, va continua să plouă îndeosebi în sudul şi centrul ţării, dar şi în zonele de deal şi de munte. În judeţele Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu, precum şi în zona de munte a judeţelor Prahova, Braşov şi Sibiu, se vor mai cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

În sud-estul teritoriului vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze de 50 - 55 km/h.


Vremea se îndreaptă abia spre mijlocul săptămânii.

Până atunci, ultimele două zile de septembrie vor aduce tot vreme rece, cu maxime ce nu vor depăşi 18 grade Celsius. În schimb, joi, valorile termice vor creşte uşor şi se vor apropia de cele obişnuite pentru începutul lunii octombrie. Mâine şi poimâine va mai ploua slab prin vestul şi sudul ţării, în timp ce joi, câţiva stropi de ploaie pot să apară doar prin est şi sud-est.

Cei aflaţi astăzi la munte vor avea nevoie de umbrele, dar şi de haine mai groase. Va ploua în toate masivele, iar prin Carpaţii Meridionali aversele vor fi mai intense. Vântul va fi activ, mai ales pe creste, în timp ce valorile termice vor fi extrem de scăzute şi se vor opri la 10 grade în Stâna de Vale şi Predeal.

Norii vor fi numeroşi astăzi şi la malul mării şi vor aduce reprize de ploaie. Pe de altă parte vântul va sufla cu putere şi va depăşi la rafală 65 km/h, sporind senzaţia de rece. Atât în aer, cât şi în apă se vor înregistra temperaturi în jurul valorii de 21 de grade Celsius.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri