METEO. De mâine se întoarce iarna: vor fi ninsori şi vânt puternic

Data publicării:
viscol femeie - getty 1

 

FOTO GULIVER/GETTY IMAGES

Astfel, de joi la prânz, ora 13.00, până vineri, ora 16.00, vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15... 20 l/mp şi izolat 30...35 l/mp.

Harta zonelor afectate de joi la ora 13.00 până vineri la ora 16.00

În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea.

Totodată, de vineri, ora 16.00 până sâmbătă ora 16.00, vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului.

Zonele afectate începând cu ziua de vineri, ora 16.00

În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp în regiunile sudice, estice şi centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.
Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri