METEO. De marţi, se întorc ploile şi ninsorile

Data publicării:
Ninsoare la Timisoara 12

Astăzi se anunţă o vreme mai caldă decât în mod normal, cu precădere în vest, la deal şi la munte, iar maximele termice se vor încadra între 2 şi 12 grade. Câţiva stropi de ploaie vor apărea în regiunile nord-vestice, iar in zonele joase, ceaţa matinală se va risipi treptat şi soarele va străluci aproape peste. Vântul va avea intensificări doar în zona montană înaltă.

Şi în Capitală, ceaţa matinală va dispărea destul de repede, iar soarele generos va aduce la amiază temperaturi mai ridicate faţă de cele normale. Vântul va adia uşor şi presiunea atmosferică nu se modifica prea mult.

Cei aflaşi la munte se vor bucura de timp frumos. Doar în nordul Munţilor Apuseni pot să cadă câţiva stropi de ploaie, dar temperaturile rămân plăcute. Acestea vor urca până la 9 grade la Sinaia şi Păltiniş. În aceste condiţii stratul de zăpadă mai scade puţin.

La inceputul săptămânii, temperaturile nu variază prea mult, iar ceaţa din zonele joase este nelipsită. Situaţia se schimbă din seara zilei de marţi când norii şi ploile se extind din vestul ţării.

Va ninge în zona de munte, apoi, de miercuri noaptea şi în jumătatea de nord a ţării. La mijlocul săptămânii scad şi temperaturile, care la amiază se vor situa în general între 3 şi 10 grade. În aceste condiţii ceaţa se restrânge, dar izolat poate să apară polei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri