Sari la conținut

METEO. Intensificări ale vântului, de duminică dimineaţă până luni seară, în sud-estul ţării

Informarea este valabilă pentru intervalul 9 martie, ora 10.00 - 10 martie, ora 18.00.

În intervalul menţionat, în jumătatea de est a Munteniei, în sudul şi centrul Moldovei şi în Dobrogea, precum şi la munte vântul va avea intensificări temporare, cu viteze ce vor depăşi 50 - 60 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi Meridionali rafalele vor fi de peste 70 - 80 km/h.

Unele intensificări ale vântului se vor semnala şi în restul teritoriului, dar cu viteze mai reduse şi pentru intervale scurte de timp, mai informează ANM.