METEO | Precipitații mixte și vânt în mare parte din țară

Data publicării:
umbrele ploaie oameni-1

 


ÎN ȚARĂ
La noapte. În orele serii, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sud-est unde doar izolat va ploua slab şi în zona Carpaţilor Orientali unde vor fi posibile precipitaţii mixte. În a doua parte a nopţii, nebulozitatea se va accentua treptat în regiunile din jumãtatea de sud a ţării şi va ploua în sudul Banatului, în Oltenia şi în vestul Munteniei. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile minime se vor încadra între -4 grade în depresiunile intramontane şi 6...7 grade în Lunca Dunãrii şi pe litoral. Spre dimineaţã, local în Moldova şi pe suprafeţe restrânse în Transilvania se va produce brumã. 

Marți. În regiunile din jumãtatea de sud a ţãrii, înnorările vor fi persistente şi pe arii extinse, în special pe parcursul zilei, va ploua în general moderat cantitativ (cumulându-se cantităţi de apă de pânã la 15...20 l/mp), condiţii în care se vor înregistra valori termice mult mai scăzute decât în ziua precedentã. În restul teritoriului temperaturile vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior, cerul va fi mai mult noros în prima parte a intervalului, când local vor fi ploi slabe, apoi se va degaja. La munte, la peste 1500 m altitudine, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate pe crestele montane şi trecător în est şi sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 14 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade. 

BUCUREȘTI
La noapte. În prima parte a nopţii cerul va fi variabil, temperatura aerului va coborî spre o minimă de 2...4 grade, apoi nebulozitatea se va accentua. Vântul va sufla slab până la moderat.
Marți. Vremea va fi în general închisă şi în răcire. Cerul va fi înnorat, va ploua mai ales pe parcursul zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimã va fi de 3...4 grade.
Presiunea atmosferica va scădea, fiind deja mai mică decât normal. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri