Sari la conținut

METEO. Temperaturi scăzute în interiorul arcului carpatic și vânt în sudul țării

Plouă pe arii extinse în regiunile din interiorul arcului carpatic, iar în estul Transilvaniei şi în Maramureş a căzut chiar lapoviţă. Şi asta pentru că în aceste regiuni temperaturile, care depăşeau ieri 20 de grade, nu trec astăzi de 4 grade Celsius.

A nins la munte, iar ninsorile, însoțite de vânt ce depăsește la rafală 80 de kilometri pe oră, vor continua pe tot parcursul zilei.

Vremea este mai plăcută în jumătatea de sud a ţării, unde ploile lipsesc dar vântul suflă susținut.

Temperaturile vor atinge în aceste regiuni până la 15 grade, o valoare încă mai mare decât cea normală pentru această dată.

Meteorologii vin și cu vești bune: precipitațiile se restrâng de mâine, iar vremea se încălzește de la o zi la alta iar miercuri se vor atinge din nou 22 de grade.