METEO | Vreme deosebit de caldă în următoarele trei zile

Data publicării:
meteo

Până miercuri, ca urmare a unei circulaţii intense din sector sudic, ţara noastră se va afla sub influenţa unui aer extrem de cald provenit de deasupra nordului Africii, care va determina temperaturi neobişnuit de ridicate pentru această perioadă a anului. De joi, aerul cald va începe să se retragă către latitudini mai sudice.

Precipitaţiile nu vor lipsi nici în zilele viitoare, dar vor fi în general slabe cantitativ. La început va ploua, temporar prin vestul şi nordul României, apoi ploi slabe şi burniţă vor apărea pe arii restrânse în majoritatea regiunilor.

Aşadar, vremea se anunţă schimbătoare în perioada următoare, atât ca aspect, cât şi ca temperaturi.

Marți va fi în continuare neobişnuit de cald, cu maxime de până la 23 de grade în regiunile sudice. Miercuri şi joi, în schimb temperaturile vor începe să scadă treptat, astfel încât prin sudul şi estul ţării se vor apropia de valorile normale pentru data din calendar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri