METEO. Vremea se răcește în toată țara

Data publicării:
Ploaie ploi vant vremea meteo - Guliver Getty Images-3

FOTO: Gulliver/GettyImages

Mâine vremea va fi instabilă şi se va răci în toată ţara. Aversele cu tunete şi fulgere vor fi mai intense în nord, centru şi est, precum şi în zona montană. Vor fi şi ploi torenţiale, iar în Moldova, pe spaţii mici se vor strânge peste 70 de litri de apă/mp. Izolat va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade în nord-est şi depresiuni şi 27 de grade în Lunca Dunării.

Vineri, maximele se opresc la 25 de grade, ploile vor continua în mare parte din ţară, iar cantităţile de apă vor fi mai mari tot în est. În weekend vremea se îndreaptă în unele regiuni! Totuşi vor fi averse şi descărcări electrice, sâmbătă îndeosebi în vest, în sud şi la munte, iar duminică în zonele înalte de relief, în centrul ţării, dar şi prin vest.

În Capitală cerul se va înnora în a doua parte a nopții, când vor fi condiţii pentru averse. Vântul nu va crea probleme, iar minima termică va fi de 16 grade.

Fenomenele specifice instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia, mâine, şi în Bucureşti. Scade şi temperatura, care se va opri, în orele prânzului, în jurul a 25 de grade Celsius. În ceea ce priveşte presiunea aerului, aceasta va mai scădea puţin.

Locuitorii Capitalei vor avea parte de vreme capricioasă şi în următoare două zile, iar vremea va continua să se răcească, astfel că sâmbătă vor fi doar 22 de grade la amiază. La sfârşitul săptămânii, condiţiile de ploaie scad, iar maximele vor reveni la valori normale pentru această perioadă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri