"Metro Europe" în 15 stații de metrou, cu ocazia Zilei Europei

Data publicării:
statie metrou obor - metrorex.ro

 

În staţiile de metrou, publicul larg va avea posibilitatea de a cunoaște mai bine alte țări și alte obiceiuri europene. FOTO: Metrorex.ro

Evenimentele sunt organizate de Reprezentanța Comisiei Europene în România, împreună cu Metrorex și 16 ambasade și institute culturale, reprezentând state membre ale Uniunii Europene.

"Cum ar fi să poți străbate mai multe țări, într-o singură zi, cu doar prețul unei cartele de metrou? Pe 8 mai, în intervalul orar 10,00 — 19,00, publicul larg va avea posibilitatea de a cunoaște mai bine alte țări și alte obiceiuri, în următoarele stații de metrou: Eroilor, Izvor, Piața Universității (pasaj), Piața Unirii (tronsoanele 1 și 2), Piața Romană, Piața Victoriei (tronsoanele 1 și 2), Grozăvești, Ștefan cel Mare, Crângași, Gara de Nord, Timpuri Noi, Aviatorilor și Pipera", se arată într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Stațiile de metrou incluse în program vor fi amenajate și semnalizate cu însemne ale statelor membre UE care au programate recitaluri muzicale, proiecții de videoclipuri, spectacole de dansuri tradiționale sau de muzică mixată de DJ, oferirea de materiale informative privind cultura și tradițiile proprii.

"Metro Europe" face parte din seria de acțiuni organizate de Reprezentanța Comisiei Europene în România cu ocazia Zilei Europei. Ele includ Festivalul Filmului European (7 — 31 mai), Piața Statelor Membre (9 mai), ONG Fest (8 — 10 mai) și multe altele, nu doar în București, ci și în țară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...