Ministerul Agriculturii vrea să crească proporția de fructe din gemuri și dulcețuri la cel puțin 55%

Data publicării:
dulci

Dulceţurile din magazine trebuie să conţină de fructe din belşug pentru a mai putea fi vândute. Ministerul Agriculturii se pregăteşte să-i oblige pe producători să folosească în reţete fructe în proporţie de cel puţin 55 la sută.

„Atunci când vorbim de gemuri să existe și fructul din care s-a făcut fructul respectiv, nu doar urme”, spune Viorel Morărescu.

Nici aditivii nu au ce căuta în astfel de produse, susţin unii producători. Constantin Libotean, din Maramureş, vinde de cinci ani magiun şi gemuri, în târguri tradiţionale şi în hipermarketuri.

„Mi se pare chiar foarte puțin 55%. Un magiun de calitate, la noi în Maramureș, trebuie să aibă minim 60 la sută, sau 65, ca să nu introducă în această marfă pectină și alți substituienți de fruct”, spune Constantin Libotean, producător de gemuri.

Cele mai multe gemuri aflate acum pe rafturile magazinelor au fructe doar pe etichetă. Preţul cântăreşte mai mult pentru clienţi.

„Iau ce produs e mai ieftin, se bucură că au făcut economie. Mulți oameni nu se uită pe etichetă”, afirmă Dragoş Cabat, analist economic.

„Se simte după gust că nu sunt naturale”, spune o gospodină.

Știți ce se întâmplă cu produsele alimentare, vor doar să câștige, pun tot felul de alte lucruri, practic dacă e dulceață de prune, să fie 80 la sută prune”, spune o altă gospodină.

Aşa se întâmplă în cazul magiunului de prune, pentru care ministerul Agriculturii a stabilit deja reguli clare. Dar şi preţul e pe măsură. Un borcan depăşeşte 15 lei.

„Calitatea costă, din cauza asta și prețul e puțin mai mare. Gemurile sunt pline de fruct, nu vedeți apa sau substanta lichidă, doar fructul în sine”, mai spune Constantin Libotean.

La fabricarea magiunului mai pot fi folosite nuci, seminţe, caju, dar şi migdale. Prevederile sunt cuprinse într-un ordin al miniştrilor Agriculturii şi Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri