Sari la conținut

Ministerul Transporturilor din România ia măsuri după tragedia aviatică din Egipt

Măsurile suplimentare de securitate au fost adoptate de Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română, la şase zile după prăbuşirea unei aeronave a companiei ruse Kogalymavia, cu 224 de oameni la bord.

Astfel, s-a decis verificarea suplimentară a antecedentelor echipajului de către transportatorul aerian, în colaborare cu autorităţile statului. În plus, nu vor fi acceptate la îmbarcare, pe aeroporturile din Egipt, a persoanelor care nu au călătorit la dus către acest stat şi nu se află pe lista agenţiei de turism. Totodată, va fi verificată identitatea pasagerilor şi la îmbarcarea în aeronavă, prin confruntarea paşaportului cu cartea de îmbarcare şi lista transmisă de agenţia de turism. De asemenea, nu vor fi acceptate bagaje de cală, iar alte persoane în afară de pasageri şi echipaj NU vor fi primite la bordul avioanelor.

Lista continuă cu alte cinci măsuri. Astfel, se va face permanent controlul accesului la aeronavă, la toate uşile de acces care sunt deschise. În plus, exteriorul şi cala avioanelor vor fi supravegheate permanent. De asemenea, nu va fi permisă încărcarea proviziilor de la bord şi nici a mărfurilor şi a poştei în aeronave pe aeroporturile din Egipt.

Ministerul Transporturilor precizează că, deşi aceste măsuri îngreunează operarea pe aeroporturile din Egipt, ele sunt necesare pentru protejarea cetăţenilor români şi a aeronavelor.

Măsuri

- Verificarea adiţională a antecedentelor echipajului

- Nu vor fi acceptate în avion persoane care nu au călătorit la dus către Egipt

- Verificarea identităţii pasagerilor şi la îmbarcarea în avion

- Nu vor fi acceptate bagaje de cală pentru pasageri

- Alte persoane decât pasagerii şi echipajul nu vor fi acceptaţi la bord

- Controlul permanent al accesului la aeronavă

- Supravegherea permanentă a exteriorului avionului

- Supravegherea permanentă a calei avionului

- Nu va fi permisă încărcarea proviziilor de pe aeroporturile din Egipt

- Nu va fi permisă încărcarea mărfurilor şi a poştei de pe aeroporturile din Egipt

(sursa: comunicat Ministerul Transporturilor)

Ce s-a întâmplat cu avionul rusesc?

Ipoteza atacului terorist în cazul avionului de linie care s-a prăbuşit în Egipt şi se îndrepta spre Rusia devine tot mai plauzibilă. Potrivit AFP, care citează surse din cadrul anchetei, cutia neagră a înregistrat zgomotul unei expozii puternice, în timpul zborului.

Posibila existenţă a unei bombe la bordul aeronavei a fost menţionată şi de preşedintele Statelor Unite şi de premierul britanic David Cameron.

Între timp, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat suspendarea tuturor zborurilor din Rusia spre Egipt şi a cerut repatrierea celor aproximativ 50 de mii de turişti ruşi care se află acum în Egipt. Acelaşi lucru îl face şi Marea Britanie, care a început să aducă acasă în jur de 20 de mii de oameni.

În tragedia care a avut loc în Peninsula Sinai au murit 224 de oameni, marea majoritate cetăţeni ruşi. La puţin timp de la prăbuşire, o grupare afiliată Statului Islamic a anunţat pe Twitter că a doborât avionul.