Mircea Băsescu rămâne în arest

Data publicării:
mircea basescu dna mediafax-3

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins contestaţiile depuse de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână la decizia Tribunalului, astfel că aceştia rămân în continuare în arest preventiv.

Decizia instanţei este definitivă.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost aduşi, vineri, la Curtea de Apel Constanţa, unde au stat timp de aproximativ două ore.

Nelu Trașcă, avocatul lui Mircea Băsescu, a declarat, la ieşirea din sediul Curţii de Apel Constanţa, că fratele președintelui și-a susținut nevinovăția în fața instanței.

El a mai precizat că Mircea Băsescu a spus în faţa instanţei că ar fi greşit să fie discriminat şi să nu i se acorde aceleaşi drepturi ca tuturor cetăţenilor.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată luni, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri