Sari la conținut

Moartea căpriorilor | Două animale donate de o femeie au fost ucise în loc să ajungă la zoo

La o săptămână după ce a dat animalele biologului, femeia a vrut să le viziteze, însă acesta i-a spus că de fapt ele au fost duse la grădina zoologică din Sibiu, iar apoi a susținut că au fost lăsate în libertate.

Femeia s-a dus chiar și la directorul grădinii zoologice, i-a povestit că a donat doi căpriori, însă conducerea nu știa nimic.

Când a înțeles că a fost mințită, femeia a apelat la oamenii legii care au deschis un dosar penal pentru braconaj cinegetic.

Ulterior, biologul a recunoscut că a dat căpriorii unor vânători. Bărbatul ar fi urmat să fie anchetat disciplinar, însă ieri după-masa și-a dat demisia.

Cei vinovaţi pentru moartea animalelor riscă pedepse cu închisoare cuprinse între 3 și 7 ani.