Sari la conținut
News Alert

Moghioroş, un parc de 18 milioane de euro. Din cauza ploii, lucrările înaintează greu

Parcul Moghioroş din Capitală ar trebui inaugurat în luna mai, însă lucrările înaintează greu. Au fost oprite iarna trecută, iar acum ploile sunt problema. 60% din lucrări sunt gata, spun oficialii, iar din iunie parcul ar trebui să fie redeschis.

Constructorii parcului din Drumul Taberei promiteau anul trecut o adevărată oază pentru bucureştenii din Sectorul 6. Cu doar patru luni înainte de redeschidere, mai sunt însă multe de făcut. Teoretic, în orice moment ar trebui să se afle pe şantier aproximativ 160 de muncitori, dar acest lucru nu se întâmplă. De vină ar fi condiţiile meteorologice, aşa că doar o mică parte din muncitori îşi fac acum treaba.

Chiar şi aşa, responsabilii spun că 60% din lucrări sunt finalizate. „Au fost întreruperi din cauza vremii, dar acum lucrările au fost reluate. Sperăm ca vremea să ţină cu noi, iar în vară locuitorii să se poată bucura de acest parc”, declară pentru Digi24 Mirela Buzărin, şefa Biroului de Presă al Primăriei Sectorului 6.

Lucrările de renovare au început anul trecut, în luna mai, iar de atunci au fost conturate aleile de promenadă şi pistele pentru biciclişti. Constructorii promit că vechea fântână arteziană din mijlocul parcului va fi modernizată. Atractiv va fi şi lacul, deşi deocamdată singurele modificări sunt nişte munţi de piatră construiţi pe margine. Vor mai fi montate 300 de bănci, iar un spaţiu va fi amenajat cu aparate de fitness. La acestea se adaugă locuri de joacă pentru copii de toate vârstele, şase terenuri de sport şi o pasarelă pietonală.

Pe lângă toate acestea, va mai fi amenajat un loc special pentru concerte şi unul pentru animalele de companie, sere cu plante exotice şi un spaţiu verde sub formă de labirint.

Termenul de predare al lucrării este iunie 2014, iar în total investiția ajunge la 18 milioane de euro din bani europeni, din care aproape 300.000 suportați de Primăria Sectorului 6.

Primăria Sectorului 6: „Termenul iunie 2014 reprezintă un deziderat”

„Lucrările de modernizare a Parcului Drumul Taberei au început la data de 10 mai 2013 şi, conform contractului, sunt programate să dureze 18 luni. Aşadar, termenul oficial de finalizare a lucrărilor este 10 noiembrie 2014.

Termenul „iunie 2014” a fost avansat în cadrul reportajului dvs. ca termen oficial de finalizare a lucrărilor, pe când el reprezintă un deziderat pentru care autoritatea locală face toate eforturile, astfel încât bucureştenii să poată beneficia de noul Parc Drumul Taberei cât mai curând.

Parcul Drumul Taberei este cel mai mare din Sectorul 6 şi unul dintre cele mai mari din Bucureşti.

Primăria Sectorului 6 recunoaşte importanţa acestui parc pentru membrii comunităţii, circa 200.000 de persoane fiind direct beneficiare ale acestei investiţii.

Primarul Rareş Mănescu a solicitat constructorului ca lucrările să fie accelerate, pentru a reduce din timpul în care cetăţenii nu se pot bucura de parc şi pentru a diminua disconfortul locuitorilor din zonă”, a precizat Primăria Sectorului 6, pentru Digi24.