Sari la conținut

Monica Iacob Ridzi, premiată la concursul „Poezie de puşcărie”

Astăzi am prezidat pentru a şaptea oară consecutiv Concursul Naţional "Poezie de puşcărie" organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. M-a impresionat teribil Monica Iacob Ridzi, premiul doi, la poezie), cu proteze la picioare şi o privire care cutreiera parcă o altă lume. Sper ca preşedintele Iohannis să răspundă favorabil cererii ei de graţiere. Umanitatea e tot ceea ce pare că ne-a mai rămas...", scrie Dan Mircea Cipariu pe Facebook.

Soţul Monicăi Iacob Ridzi, primarul din Petroşani Tiberiu Iacob Ridzi, a spus că soţia sa a câştigat locul al doilea cu o poezie intitulată „Poezie despre viaţă”, în care „exprimă în cuvinte exact ce simte şi ce trăieşte”.

El a mai spus că Monica Iacob Ridzi poartă două orteze la genunchi întrucât altfel nu poate merge.

Soţia mea poartă două orteze la genunchi, fără ele nu prea poate să meargă. Din câte am înţeles, ar putea fi o afecţiune colaterală bolii pe care o are. Din câte ştiu, soţia mea are probleme şi cu oasele, iar în urmă cu câţiva ani a suferit o fractură de platou tibial. Soţia mea mi-a spus că are dureri mari şi nu le dă jos ca să poată să meargă”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi.

Legat de procesul pentru amânarea executării pedepsei, primarul a mai spus că termenul a fost amânat pentru 10 iulie, iar între timp soţia lui este internată în Spitalul Penitenciar Jilava.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă pe site că Penitenciarul Bucureşti Rahova a găzduit, joi, festivitatea de premiere a Concursului Naţional de Creaţie Literară „Poezie de puşcărie”.

În acelaşi comunicat, ANP anunţă penitenciarele câştigătoare, dar nu şi numele deţinuţilor premiaţi. La secţiunea Poezie femei, pe locul al II-lea, figurează Spitalul Penitenciar Jilava, unde este încarcerată Monica Iacob Ridzi.

Concursul „Poezie de puşcărie”, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, derulată în perioada martie - mai 2015, este organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Bucureşti Poezie, Societatea Română de Radiodifuziune şi cu Asociaţia Euro CulturArt.

La etapa naţională a concursului, secţiunea Poezie, au participat 275 de deţinuţi din 32 de penitenciare, cu 474 lucrări, iar la secţiunea Povestiri scurte s-au înscris 37 de deţinuţi din 16 unităţi penitenciare, cu 51 de creaţii. În cadrul concursului, au fost selectate şi declarate câştigătoare ale acestei ediţii 26 de poezii şi şapte povestiri scurte. Câştigătorii au fost premiaţi cu diplome şi cărţi, înmânate de preşedintele Filialei Bucureşti Poezie, Dan Mircea Cipariu, colaborator activ al proiectelor de creaţie literară derulate de Direcţia Reintegrare Socială a ANP.

Soţul Monicăi Iacob Ridzi, Tiberiu Iacob Ridzi, a anunţat, la sfârşitul lunii mai, că a depus o cerere de graţiere în numele fostului ministru, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât şi situaţia celor doi copii ai cuplului.

În prezent, pe rolul Tribunalului Ilfov se află un dosar prin care Monica Iacob Ridzi cere să-i fie admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei de cinci ani de închisoare, la care a fost condamnată pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.