Sari la conținut

Moscova nu a dat drept de survol deasupra Rusiei pentru cursele TAROM de pe ruta București - Beijing

Problema este că nu avem încă aprobarea din partea autorităţilor ruse de a zbura deasupra Rusiei şi fără nu putem zbura. (Când aţi făcut cererea?) Ooooo, cu câteva luni în urmă. Cred că în mai sau iunie”, a spus Christian Heinzmann, director general TAROM, pentru Digi24.

Răspunsul ar putea să nu vină niciodată. În războiul economic Rusia - Occident, Moscova ia în calcul suspendarea dreptului de survol pentru companiile europene. Ultima cursă TAROM Bucureşti - Beijing a zburat în 2003. A fost anulată pentru că nu mai era rentabilă. Anul trecut, vizita oamenilor de afaceri chinezi la Bucureşti şi a vicepremierului Dragnea la Beijing dădea semnalul că mulţi asiatici sunt interesaţi să vină în România.

Foarte mulţi turişti din China ar vrea să viziteze România şi o linie directă Beijing-Bucureşti şi invers ar fi foarte util. Si pentru oamenii de afaceri și pentru aceste deplasări”, spunea atunci Liviu Dragnea, vicepremierul României.

Acum, din România nu se poate zbura direct spre China. Este nevoie de cel puţin o escală. O călătorie durează între 14 şi 37 de ore, iar un bilet cumpărat cu cel puţin două luni înainte de călătorie costă între 560 şi 1.200 de euro. Durata călătoriei s-ar scurta la 9 ore după introducerea cursei directe TAROM. Oficialii companiei aeriene vor ca două avioane Airbus cu peste 200 de locuri să zboare către Beijing de două ori pe săptămână.