Sari la conținut

Munte disputat în instanţă. Două primării se luptă pentru taxele încasate pe pârtia Transalpina 

Procesul în acest caz a fost deschis anul trecut. În timp ce primarul din Vaideeni spune că acel golf alpin este al localităţii din 1945, edilul-şef din Voineasa susţine că la vremea respectivă s-a făcut o ilegalitate prin retrocedarea respectivului versant către administraţia din Vaideeni.

Construcţia staţiunii Transalpina a început în urmă cu trei ani în urma unui parteneriat între Consiliul Judeţean Vâlcea şi cele două comune. Constructorul pârtiei a executat deja 93 % din lucrări, dar cu bani împrumutaţi de la bănci. Firma mai are de încasat de la stat 11 milioane de euro.

Primăriile care îşi dispută complexul schiabil sunt de o parte şi de cealaltă a muntelui. În anul 1990, terenul a fost retrocedat comunei Vaideeni, care l-a cerut în instanţă şi acum are acte de proprietate asupra lui. Acum un an, edilii din Voineasa au dat în judecată vecinii, pe motiv că retrocedarea a fost ilegală. Miza stă în taxele şi impozitele care vor veni de la patronii firmelor din staţiunea de schi.

Golul alpin de pe muntele Bora se întinde pe o suprafață de aproape 300 de hectare. Acesta include o mare parte din domeniul schiabil transalpina, printre care și telegondola care preia turiștii și îi duce în vârful muntelui.

„Eu am cerut anularea hotărârii prefectului prin care golul alpin Bora a fost dat într-un mod abuziv Primariei Vaideeni (...) și care niciodată nu a avut proprietăți acolo. Primarul spune ca au fost împroprietăriți în 45, e o minciună. Nu e adevărat!”, spune Gheorghe Stanciu, primarul din Voineasa.

„Tocmai asta este pentru dânșii marea atracție. Taxele și impozitele care vor veni după aceea, când se va da în folosință la capacitatea maxima aceasta stațiune”, susține, în replică, Doina Diaconescu, viceprimarul din Vaideeni, Doina Diaconescu.

Ce spun localnicii?

„Acolo am copilărit. De acolo știu că din Vaideeni ne duceam cu oile acolo. E drept că jos pădurea ținea de Ocolu Voineasa, dar pajiștea sus ținea de Vaideeni”

„Unii trebuie să aibă acte. NU pot să aibă acte și unii, și alții”

Construcţia staţiunii Transalpina a început în urmă cu trei ani. Atunci Consiliul Judeţean Vâlcea a încheiat un parteneriat cu ambele comune care acum se războiesc - Vaideeni şi Voineasa. Constructorul pârtiei aproape că a terminat lucrările, dar cu bani împrumutaţi de la bănci.

Firma mai are de încasat de la stat 11 milioane de euro, şi, pentru că de aproape trei ani nu a mai primit un leu, a dat în judecată primăria Voineasa. La rândul lor, edilii din Voineasa vor să ia domeniul schiabil şi să se autofinanţeze, după ce banii de la Guvern au fost tăiaţi.