Nae Lăzărescu a murit. Actorul avea 72 de ani

Data publicării:
5499959-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu 1

 Starea sa de sănătate se agravase și nu a declarat concret de ce suferă. Colegii acestuia spuneau că are unele probleme la ficat, pentru care urmează un tratament foarte puternic. A fost internat și se retrăsese de pe scenă în urma acestor probleme.

Actorul s-a născut la 8 septembrie 1941 și a format un celebru cuplu de comedie alături de Vasile Muraru.

Printre filmele în care a jucat se numără „Grăbește-te încet”, „Șantaj”, „Baloane de curcubeu”, „Viraj periculos”, sau „Căsătorie cu repetiție”.

Pentru el, viața a fost teatrul, pentru el, viața a fost scena, pentru el, viața a fost spectacolul. Toată viața lui a fost un spectacol. Să-i respectăm amintirea și munca de-o viață în slujba publicului”, a spus, la Digi24, Vasile Muraru, prietenul și colegul de scenă al lui Nae Lăzărescu. 

Și actorul Dorel Vișan a vorbit despre decesul lui Nae Lăzărescu, cu care a jucat în filmul „Baloane de curcubeu”.

„Nae Lăzărescu a fost și rămâne un comic din linia clasică a comicilor serioși, a celor care gândeau foarte frumos materialele pe care le prezentau. A intrat în istoria culturii și a marilor comici. Umorul nou și comicii care lucrează astăzi mi se par mai puțin valoroși și mai puțin transmițători de mesaje prin umor. Nae avea calitățile unui actor mare și ale unui actor desăvârșit”. 

Nae Lăzărescu va fi înmormântat sâmbătă, la Focşani, a declarat directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Alexandru Arşinel, potrivit Mediafax.Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus vineri, la prânz, în sala Savoy a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, a precizat Alexandru Arşinel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri