Neamț fermecat de tradițiile românești

Data publicării:
neamt

A renunţat la un salariu de peste 2.000 de euro în Germania, iar aici nu câştigă mai mult de două mii de lei pe lună. Dar spune că în România se simte acasă şi nici nu se gândeşte să se mai întoarcă vreodată în Germania. Poate doar în concediu.

Christian a ajuns întâmplător la noi în ţară, în urmă cu 8 ani, când era un ucenic călător. Adică cineva care, timp de trei ani şi o zi merge prin mai multe ţări pentru a învăţa meşteşugul unei anumite meserii.

El s-a specializat atunci pe tâmplărie. În România, a coborât din tren în gara din Copșa Mică și nu credea că va sta mult aici. Totul s-a schimbat când a descoperit satele din Transilvania.

După călătorie, m-am gândit ce fac. Mă mai stabilesc în Germania, să fiu angajat undeva sau ce fac? Aici, în România, a fost frumos, aici, în zonă, mi-a plăcut foarte bine, de ce nu să întorc în România și să mă stabilesc aici?”, a spus Christian Rummel. Zis şi făcut. După ce şi-a rezolvat treburile în Germania, şi-a cumpărat o casă, în Richiș, în judeţul Sibiu, și chiar şi-a întemeiat o familie cu o româncă.

Acum Christian are propriul atelier de tâmplărie şi primește comenzi din întreaga țară. Reface, cu metode tradiționale, uși de biserici, porți de instituții, scări din lemn, dar repară și căruțele oamenilor din sat. Primeşte, la rândul lui alte calfe călătoare pentru a le explica tradiţiile tâmplăriei româneşti. Cel mai ambițios proiect la care lucrează este o catapultă medievală, în mărime naturală.

În viață ai, poate, o singură șansă să construiești o mașină medievală de război. Și, când eram mic, întotdeauna mi-am dorit să am un cavaler, așa că asta este șansa mea”, a spus Christian.

Christian este cunoscut şi îndrăgit de tot satul. De fiecare dată când se întoarce din călătoriile periodice pe care le mai face în Germania, e asaltat de vecinii curioşi.

Nu pentru că satul e așa de mare, pentru că am stat acolo la vecin, am povestit acolo la următorul, la următorul și fiecare a întrebat - Na, cum a fost, na? Și, na, cum a fost călătorie și noutăți și tot... Și, când merg în Germania, nimeni nu oprește pe mine pe stradă și întreabă, na - O, Christian, cum a fost?”, a spus Christian.

În ultimele luni, Christian a învățat și rotărie, de la ultimul rotar din sat. Vrea să transmită meseria mai departe, așa că va organiza un curs la Richiș, în această vară. Primele locuri au fost deja ocupate de tineri din Germania și de studenți români la arheologie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri