Nereguli pe bandă rulantă, în cluburi

Data actualizării: Data publicării:
centrul vechi

Cluburile nu par să fi învăţat lecţia Colectiv. Inspectorii ISU, care au controlat sute de baruri din toată ţara au găsit mai peste tot nereguli. Aproape 1.500 de abateri de la normele de securitate, care pun viaţa clienţilor în pericol. Pompierii spun că deşi controalele au fost dese, cu greu patronii înţeleg că tragedia din Colectiv se poate repeta.

După două nopţi de control în 500 de cluburi şi pub-uri, amenzile date de inspectorii ISU ajung la 800.000 de lei. În Bucureşti, 52 de unităţi au de achitat sancţiuni de 100.000 de lei.

Cătălin Chirca, purtător de cuvânt al IGSU: „Inspectorii au urmărit dacă sunt respectate capacităţile acestor spaţii, funcţionarea iluminatului de siguranţă, existenţa autorizaţiilor de securitate la incendiu, asigurarea căilor de evacuare”.

Pompierii spun că amenzile ar fi fost şi mai mari dacă s-ar fi trecut la penalizări pentru lipsa autorizaţiilor de incendiu.

Marin Adrian, reprezentant al ISU Bucureşti: „Operatorii economici au obligativitatea obţinerii autorizaţiei până la sfârşitul lunii iunie 2017. Dacă se constată încălcarea gravă a cerinţelor de securitate la incendiu, inspectorii pot opri funcţionarea unităţii”.

Până de curând, lipsa autorizaţiei de incendiu se traducea automat prin amenzi mari. Patronii de cluburi au convins însă autorităţile că e nevoie de mai mult timp pentru ca toată lumea să respecte normele.

Nu putem să radem tot centrul Capitalei şi să-l reconstruim. Dacă noi pur și simplu îi închidem acum fără să le dăm o șansă să se conformeze nu cred că am făcut mare lucru”, spune un patron.

După tragedia din Clubul Colectiv clienţii pub-urilor spun însă că sunt mult mai atenţi când intră într-un local.

În decembrie controalele se vor intensifica, anunţă pompierii, care promit noi amenzi pentru patronii cluburilor care încalcă legea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri