Sari la conținut

Nicio veste bună despre vizele pentru SUA

Pentru a fi inclusă în programul Visa Waiver, România trebuie să aibă o rată de refuz a vizelor mai mică de 3%. Însă anul trecut, această rată a fost de peste 11 procente, mai mult chiar decât în 2014.

„Am abordat și acest subiect cu vicepreședintele Joe Biden. Partenerii noștri americani înțeleg interesul și așteptările României pentru a găsi soluții în acest sens. Sigur, ne-au reamintit că există anumite criterii, pe care în mare parte le respectăm, e doar acel criteriu privind numărul de dosare sau procentul de dosare respinse privind solicitările de viză. E un subiect care este în dezbatere în Congres. Știm și faptul că deciziile nu depind atât de mult de Administrație, cât mai ales de Congres, mai ales fiind și în Statele Unite un an electoral, este un subiect vizavi de care nu ne putem aștepta la decizii formale în perioada imediat următoare”, a spus Dacian Cioloș, într-o conferință de presă susţinută la Ambasada României.

Potrivit premierului, autoritățile române vor continua să insiste pentru ridicarea vizelor.

„Este important și pentru noi ca autoritățile americane și prietenii americani să înțeleagă că atunci când vorbim de un parteneriat, și mai ales de un parteneriat strategic, avem și noi din acest punct de vedere așteptări”, a adăugat Dacian Cioloş.