Nicolae Bănicioiu, despre „etajul blocat” la Spitalul Universitar: „Vorbiți cu medicii curanţi”

Data publicării:
banicioiu FB-1

Chiar aveam nevoie, după trei ani şi ceva, nu doar de această operaţie de genunchi, dar aveam nevoie de un pic de linişte. N-am avut un tratament special pe care inevitabil l-aş fi avut în ţară. Mie mi-a spus Nicu Bănicioiu (...) că pentru doamna ambasador a Olandei s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar. Bănuiesc că pentru mine se blocau două etaje la Spitalul Militar”, a spus Victor Ponta la un post de televiziune.

La conferința de presă în care a vorbit despre noile prețuri ale medicamentelor, ministrul Sănătății a evitat un răspuns la întrebările jurnaliștilor pe tema etajului blocat.

Nicolae Bănicioiu: Prefer să nu comentez lucrurile astea. O să mă întrebaţi de 10 ori, sunt chestiuni care ţin de confidenţialitatea unui tratament şi pacient. Discutaţi cu cei...

Reporter: De unde aveaţi informația?

Nicolae Bănicioiu: Vă rog.

Reporter: Se poate bloca un etaj sau nu? Potrivit legii.

Nicolae Bănicioiu: Asta vorbiți cu medicii curanţi, nu cred că trebuie să vă dau mai multe explicaţii.

Ambasadorul Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, a declarat luni, întrebat despre afirmaţia premierului Victor Ponta: „Verificaţi la spital, vă rog! Mai bine să nu comentez”, relatează Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri