Sari la conținut

Noi imagini cu explozia de la Mihăilești

Comuna Mihăileşti din Buzău a fost, din nou, la un pas de tragedie vinerea trecută. Un tir încărcat cu 800 de butelii a luat foc în mers şi a explodat. 60 de pompieri au intervenit cu 8 autospeciale cu apă şi spumă. Aproape două ore a durat până au stins flăcările.

Toţi oamenii, pe o rază de 500 de metri, au fost evacuaţi. Bucăţi de butelii sau chiar butelii întregi au ajuns în curţile oamenilor din apropiere. În acele momente, mulţi localnici şi-au amintit de tragedia din 2004, produsă apropae în acelaşi loc. Atunci un camion cu azotat de amoniu a explodat, iar 18 oameni au murit.

În plus, traficul a fost oprit, între Urziceni şi Buzău, aproape opt ore.  

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău au deschis un dosar penal in rem pentru distrugere din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. 

Citiți și:
IDEO. Un TIR cu 800 de butelii a explodat la Mihăilești. Trafic blocat între Urziceni și Buzău
VIDEO. Momentul exploziei de la Mihăilești
Accidente în care au fost implicate autocisterne încărcate cu substanțe inflamabile 2013-2016