Sari la conținut

Noi reguli pentru terasele din Centrul Vechi din Bucureşti

 

FOTO: Gulliver/Getty Images 

Pe terase va fi permisă doar muzica live, fără amplificare, şi numai până la ora 22.00.

În plus, nunţile sau botezurile vor fi total interzise.

Veştile sunt proaste şi pentru microbişti, care nu vor mai putea să urmărească meciurile la terase, pentru că este interzisă prezenţa oricărui ecran de televizor sau videoproiector.

Regulile sunt clare şi când vine vorba de mobilierul teraselor - trebuie să fie din lemn, răchită sau metal şi să respecte stilul arhitectural al clădirilor. Iar umbrelele de soare pot fi doar albe sau bej.

Patronii care încalcă normele riscă suspendarea activităţii.