O fetiţă de şase ani şi doi bărbaţi au fost loviţi de cai la Parada Junilor din Brașov

Data publicării:
parada junilor

Imediat ce a început parada, unul dintre cai s-a repezit spre mulțime și a lovit o fetiță de șase ani. Medicii i-au acordat ajutor medical la fața locului, iar părinții au refuzat transportul la spital.

De asemenea, alți doi bărbați au fost răniți, mai exact doi juni. Unul dintre ei a fost lovit în cap de copitele unui cal și a suferit un traumatism cranian. Al doilea bărbat nu a fost lovit direct de cal, dar a suferit mai multe răni. Ambii au primit îngrijiri medicale de la salvamontiștii și jandarmii care asigurau ordinea publică, iar apoi au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Brașov. Medicii spun că se află în afara oricărui pericol.

Autoritățile au explicat incidentul prin aglomerația și gălăgia create și spun că s-au înregistrat astfel de incidente și în anii trecuți. O sută cincizeci de jandarmi au încercat să țină mulţimea departe.

Parada este o tradiţie care aduce în fiecare an mii de turişti şi localnici. Anul acesta, aproximativ 25.000 de oameni, turiști și localnici, au luat parte la Parada Junilor, eveniment care are loc în fiecare an în această perioadă.

„Frizienii sunt cei mai frumoși, am o carte despre frizieni. Îmi plac caii”, mărturisește o fetiță.

O altă spectatoare găsește că parada de anul acesta caii a fost un pic mai bine pregătită față de alți ani.

„Mi-a plăcut cel mai mult la juni caii și îmbrăcămintea la cai”, mărturisește o altă fetiță.

Nu doar caii i-au ţinut pe brşaoveni cu ochii aţintiţi pe traseu. Şi îmbrăcăminea junilor a făcut furori. „Este formată din cămașă, cu paiete din argint aurii, cu laibăr, cusute cu ibrișin, cizmă, pinteni și căciulă cu pampon roșu”, explică Eugen Tălişcă, june din ceata Roşiorilor.

După parada din centrul istoric al Braşovului, localnicii şi turiştii s-au retras alături de juni la Pietrele lui Solomon, unde au încins grătarele. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri