O glumă proastă a pus pe jar mai multe echipaje de la salvamont, jandarmi montani și un elicopter SMURD

Data publicării:
elicopter smurd - smurd fb

Foto: Facebook

 Actualizare 17.45. Apelul 112 care anunța că un tânăr de 22 de ani a fost mușcat de un urs în Munții Orăștiei a fost o glumă proastă.

Echipele de salvamontişti, jandarmi şi pădurari din judeţul Hunedoara au oprit, după mai bine de două ore, căutarea persoanei care ar fi fost atacată de un urs în Munţii Orăştiei, după ce s-au întâlnit şi cu colegii lor porniţi din judeţul Alba, ajungând la concluzia că a fost o alarmă falsă.

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, după ce echipele de salvamontişti, jandarmi şi pădurari au căutat în toată zona şi s-au întâlnit cu colegii lor din Alba, care porniseră din partea cealaltă a Munţilor Orăştiei, au ajuns la concluzia că este vorba despre o alarmă falsă şi se întorc către Deva.


Mai multe echipe formate din jandarmi montani, salvamontişti şi pădurari din judeţul Hunedoara au pornit, duminică după-amiază, în căutarea unei persoane care ar fi fost atacată de un urs în Munţii Orăştiei, autorităţile fiind alertate printr-un apel la 112.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, Lucian Stoichiţoiu, echipe formate din jandarmi montani, salvamontişti şi pădurari au pornit, duminică după-amiază, spre Vârful Steaua din Munţii Orăştiei, după ce la 112 s-a primit un apel prin care o persoană a anunţat că un om a fost atacat de un urs în zona respectivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri