Sari la conținut

O secție a fabricii Brădet, închisă temporar. Administrator: „Am zis că mai bine să oprim producţia până nu avem un răspuns sigur” 

Administratorul fabricii spune că producția a fost oprită preventiv, dar nu crede că s-a produs o contaminare în interiorul fabricii.

Consider că nu este o contaminare la noi în fabrică. Vreau să fiu convins de asta. Noi de 15 ani - ni se recoltează probe şi nu au fost probleme. Medicul de zonă vine de patru ori pe lună. Controalele sunt dese, ne-am plâns că sunt multe, dar asta nu poate să elimine un risc care nu ştim de unde este. Am zis că mai bine să oprim producţia până nu avem un răspuns sigur, pentru ca clienţii să-şi poată recăpăta increderea”, a declarat pentru Digi24 Marius Badea, administratorul fabricii Brădet.


Secția de brânzeturi a fabricii a fost închisă încă de duminică, iar ulterior s-a decis și oprirea producției. Inspectorii Direcției Sanitar-veterinare s-au întors marți la fabrică pentru a lua mai multe probe din toate secțiile fabricii, iar rezultatele vor veni după câteva zile. În acest timp fabrica rămâne închisă.

Consider că nu este o contaminare la noi in fabrică. Vreau să fiu convins de asta. Nouă de 15 ani ni se recoltează probe şi nu au fost probleme. Medicul de zonă vine de patru ori pe lună. Controalele sunt dese, ne-am plâns că sunt multe, dar asta nu poate să elimine un risc care nu ştim de unde este. Am zis că mai bine să oprim producţia până nu avem un răspuns sigur, pentru ca clienţii să-şi poată recăpăta încrederea”, a precizat administratorul fabricii Brădet, Marius Badea.