Sari la conținut
News Alert

Operații anulate la Spitalul Colțea

Medicul Marian Stamate spune că, din 2009 şi până de curând, a făcut la Spitalul Colţea 15 implanturi cohleare copiilor cu probleme de auz.

Conducerea spitalului a oprit acest proces al programului naţional de implantare, motivul oficial fiind emiterea unei autorizaţii în luna martie în care spitalul este acreditat doar ca spital de adulţi,” spune Marian Stamate, medic specialist ORL.

Ministerul Sănătăţii verifică acum dacă operaţiile de implant cohlear la copii au fost făcute cu aparatură corespunzătoare la Spitalul Colţea.

Structura avizată nu prevede în documentele care se găsesc la Minister și pe care le-am consultat compartimente cu specific de pediatrie, ceea ce înseamnă că necesarul de instrumentar și toate lucrurile medicale care sunt fol într-o operaţie nu se găsesc acolo,” explică Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Nu ştim însă dacă şi conducerea spitalului a demarat o anchetă în acest sens. Deocamdată, managerul instituţiei nu a răspuns solicitărilor noastre.

Copiii care erau programaţi pentru implanturi cohleare aici au fost îndrumaţi spre Spitalul Marie Curie din Capitală, ori la Timişoara, după intervenţia Ministerului Sănătăţii.

Noi ne-am dus aşa cum fusesem planificaţi în data de 27 mai pentru că aceşti copii aveau un dosar întreg, cu analize făcute cu tot ce trebuia pentru operaţia de implant cohlear,” spune Cornelia Iacob, voluntar al Asociaţiei Hope for the Nations România.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a decontat, prin programul naţional de implant, 127 de dispozitive. Spitalul Colţea a primit 6, în valoare de 570.000 de lei. Implantul cohlear redă sau îmbunătăţeşte auzul persoanelor hipoacuzice.