Sari la conținut

Orașe inundate după o ploaie de o oră

Străzi inundate, canalizări înfundate şi case pline de apă şi mâl. Aşa arată un cartier din Brăila după doar o oră de ploaie.

A a fost apa de un metru afară şi de jumătate de metru în casă. S-au stricat, binenţeles, frigider, maşină de spălat, mobila de bucătărie”, spune un localnic.

Oamenii spun că astfel de probleme se repetă de trei ani, de când străzile din cartierul lor au fost asfaltate. Zona e situată într-o zonă mai joasă decât restul oraşului, iar sistemul de canalizare e ineficient. Localnicii spun că au făcut reclamaţii la autorităţile competente, dar degeaba.

„Ce se vede aici, mizeria asta, aşa a fost şi în casă pentru că la noi nu este inundaţie din ploaie, ci pentru că nu se dă drumul la canalizări, la scurgerile de la Dunăre, la pompe, motopompe, pentru că consumă curent”, spune o femeie.

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au muncit peste patru ore ca să scoată apa din casele oamenilor.

„Ne-am deplasat la locul intervenţiei cu 5 motopompe remorcabile, iar în sprijinul nostru a intervenit şi Comitelul Local pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, au intrevenit şi dumnealor cu două motopompe trasnportabile”, spune Ion Cristian,inspector şef ISU Brăila.

Reprezentanţii Primăriei Brăila şi ai Companiei de Apă din oraş nu au putut fi contactaţi, pentru a răspunde acuzaţiilor locuitorilor.

Probleme asemănătoare au fost şi la Tulcea. Aici, după doar 15 minute de ploaie părea că Dunărea a ieşit pe străzile din centrul oraşului. Canalizarile subdimensionate nu au putut prelua cantitatea uriaşă de apă, după cum reiese din aceste imagini. Şi pentru şoferi a fost o aventură să traverseze zonele inundate. Unii chiar au rămas captivi în mijlocul apelor.