Sari la conținut

Ospitalitatea românilor, recunoscută. BBC laudă, într-o animație, modul în care românii se poartă cu străinii

„Prietena mea din România mi-a dat adresa mamei sale şi m-a sfătuit să o vizitez. Când am ajuns în inima Transilvaniei, mi-am propus să găsesc apartamentul acesteia. Dar, blocurile sovietice arată toate la fel, o construcţie veche, gri, din ciment. Şi am ajuns în faţa unui apartament dintr-un lung şir de locuinţe. Am bătut uşor la uşă şi mă aşteptam la multe neînţelegeri din cauza limbii şi a traducerilor. O bătrânică blajină mi-a deschis şi m-a întâmpinat cu o serie de gesturi fără legătură cu engleza. I-am explicat că sunt prietena fiicei sale. M-a primit cu zâmbetul pe faţă şi m-a poftit înuntru. Înăuntru era şi o fetiţă, despre care am presupus că este sora prietenei mele”, povestește personajul animației.

„N-am înţeles aproape nimic din ceea ce se întâmpla, dar serialele TV sunt cam la fel în orice limbă. Cred că am cam înfulecat plăcinta, pentru că mama prietenei mele s-a oferit să iasă ca să aducă ceva de mâncare pentru cină. Şi-a pus o haină şi a ieşit împreună cu fetiţa. Când a revenit, a pregătit o masă tradiţională românească: supă, carne şi mămăligă. La masă am râs şi am continuat să vorbim mai mult cu ajutorul mâinilor. După aproape cinci ore, gazda mea a scos câteva albume cu fotografii. Abia aşteptam să văd câteva poze cu prietena mea în copilărie, în ipostaze jenante. Dar, pe măsură că dădeam paginile şi am văzut tot felul de soţi, unchi, mătuşi şi copii, am început să am sentimentul că acestea nu erau rudele prietenei mele. Nu am văzut nici măcar o poză cu cineva care să arate ca ea. M-am speriat şi inima a început să-mi bată cu putere: eram în alt apartament”, mai spune personajul.

Britanica a rămas impresionată: „Nu-mi puteam scoate din cap imaginea acelei fetiţe dulci, întrebându-şi mama: Cine era femeia aceea? Şi răspunsul inevitabil al mamei: Habar nu am!”.