Sari la conținut

Pădurar agresat și sechestrat de persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori

Un pădurar de la Ocolul Silvic Reghin din cadrul Direcției Silvice Mureș a fost agresat și sechestrat de un grup de persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori din cantonul silvic 3 Cozma, de pe raza localității Tonciu, a anunțat, miercuri, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.

Potrivit unui comunicat de presă al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, remis Agerpres, pădurarul Ioan N. a ajuns la spital cu multiple leziuni după ce, în timp ce era în patrulare într-o pădure de stat administrată de RNP, a observat mai multe persoane, cu două atelaje, care tăiaseră ilegal 15 arbori din fondul forestier de stat.

„Prima căruță a părăsit locul, pădurarul încercând să imobilizeze a doua căruță și să identifice suspecții. În acel moment, acesta a fost lovit din spate cu un obiect metalic, în zona capului, provocându-i-se leziuni. Ulterior, Ioan N. a fost lovit de mai multe persoane cu obiecte contondente, provocându-i alte leziuni la nivelul brațelor, piciorului, trunchiului și în zona feței. Angajatul Romsilva a fost imobilizat timp de 20 de minute de către grupul de suspecți, împiedicându-l să folosească telefonul mobil pentru a solicita ajutor. Pădurarul fost internat cu multiple leziuni la Spitalul Municipiului Reghin, polițiștii din cadrul IPJ Mureș efectuând cercetări în acest caz”, a arătat RNP Romsilva.

Potrivit comunicatului, de la începutul acestui an, alți 31 de angajați ai Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva au fost agresați de către hoții de lemne sau de braconieri, în cursul acțiunilor de pază a pădurilor, 12 dintre aceștia au necesitat îngrijiri medicale. RNP a precizat că un pădurar a fost împușcat, iar într-un alt caz pădurarul a fost deposedat prin forță de arma de serviciu.

„În acest an, agresiunile asupra personalului silvic din cadrul Romsilva s-au înmulțit cu 50%, iar anul trecut au fost înregistrate 22 de astfel de evenimente. Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a intensificat activitățile de pază și control în fondul forestier de stat, ceea ce a condus la o scădere a tăierilor ilegale cu 16,27% anul trecut și cu încă 25,75% în primul semestru al acestui an”, a mai arătat RNP Romsilva.