Pepeni din Timiș, vânduți în Germania, Ungaria și Austria

Data publicării:
pepeni pepene - crop - gettyimages - 31 iulie 2015

Lubenițele de pe plantațiile de la Gottlob sunt alese cu grijă înainte să fie pregătite pentru transport. Nici nu e de mirare, pentru că cele mai multe merg la export. Doar în ultima săptămână cinci microbuze au ajuns la Szeged.

Cristian Cerba, viceprimar Gottlob, spune că „s-a vândut în Occident, în Germania, în Ungaria, au fost cerințe, cerințe care au depășit capacitățile noastre.”

Lubeniţa de Gottlob ajunge mult mai uşor în Occident decât în marile oraşe din România. Până la Budapesta, de exemplu, drumul se parcurge în numai două ore, în timp ce până la București e nevoie de aproape jumătate de zi.

Localnicii se plâng că marfa lor ajunge pe piețele din toată țara cu eticheta mult mai cunoscutului brand de Dăbuleni: „Am fost invadați de samsari, să le spunem așa, olteni care au venit și au luat de la noi și au dus în alte orașe ale țării, spunând că e lubeniță de Dăbuleni.”

Prețul lubeniței de Gottlob a crescut de la 50 de bani pe kilogram cât era anul trecut, la aproape 80 de bani acum. Până acum, s-au exportat peste 500 de tone. Pe de altă parte, producătorii de la Dăbuleni, care au producţie mare în acest an, se plâng că aruncă marfa și nu au luat încă în calcul varianta exportului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri