Peste 2.600 de salariaţi trebuie concediaţi din primăriile din România. Guvernul caută soluții 

Data publicării:
anofm 1


În 2010, în contextul crizei economice şi necesităţii reducerii drastice a aparatului bugetar, Guvernul a introdus, prin ordonanţă de urgenţă, un mecanism prin care anual, în funcţie de evoluţia numărului populaţiei, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Administraţiei Publice trebuie să recalculeze mediile pe baza cărora prefecturile comunică numărul maxim de posturi ce pot fi ocupate la nivelul celor 3.228 de unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, notează Mediafax. 

Practic, numărul maxim de posturi dintr-o unitate administrativă locală este calculat anual în funcţie de numărul locuitorilor.

În 2010, acest algoritm a facilitat disponibilizarea a aproximativ 54.000 de persoane din administraţia locală (26,2% din total), cu o reducere a cheltuielilor de personal de 1,5 miliarde de lei (29,1% din total).

Acum, Guvernul a constatat însă că aplicarea acestui algoritm, ca urmare a definitivării de către Institutul Naţional de Statistică, în decembrie 2014, a metodologiei de calcul a populaţiei după domiciliu, are drept consecinţă diminuarea numărului maxim de posturi de la nivelul a 838 de unităţi administrativ-teritoriale cu un total de 2.608 salariaţi.

O astfel de măsură ar conduce la disfuncţionalităţi grave de funcţionare şi la reducerea capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice locale atât pentru atribuţiile curente, cât şi a capacităţii de implementare a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile”, este argumentul dintr-un proiect de ordonanţă de urgenţă, pe baza căruia încearcă Guvernul să îngheţe aplicarea legii.

Astfel, Guvernul va stabili că numărul maxim de posturi din administraţia locală va fi menţinut în acest an la nivelul anului trecut, astfel încât să existe timpul necesar identificării unei alte soluţii de stabilire a numărului maxim de posturi de la nivelul celor 3.228 de unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale.

Decizia va fi luată prin derogare de la Ordonanţa de Urgenţă din 2010, care modifica Legea finanţelor publice locale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri