Sari la conținut

Peste 200 de șoferi au fost amendați pentru anvelope nepotrivite

Această doamnă a fost trasă pe dreapta de poliţişti, pentru că maşina pe care o conducea era aproape acoperită de zăpadă.

„M-am grabit, am plecat de dimineață și cât am mai stat acum s-a mai depus și nu am fost atentă”, s-a scuzat șoferița.

Atenţi au fost însă inspectorii RAR care au descoperit şi faptul că şoferiţa conducea pe străzile acoperite cu zăpadă fără să aibă cauciucuri de iarnă. Motivul? „Ne-a prins cam nepregătiți așa...”, a spus șoferița.

Poliţiştii i-au reţinut certificatul de înmatriculare. Câteva minute mai târziu un alt şofer a fost oprit.

Neechiparea cu anvelope de iarnă se sancționează cu amendă cuprinsă într 9 și 20 puncte amendă”, declară Laura Snae, purtător de cuvânt al Poliției Rutiere București.

Mai exact, amenda poate ajunge şi la 1.600 de lei.

În 48 de ore peste 200 de şoferi au fost amendaţi în întreaga ţară pentru că nu şi-au dotat maşinile cu pneuri de iarnă. Inspectorii Registrului Auto Român explică de ce sunt importante cauciucurile de sezon.

Aderența fiind foarte scăzută și cu anvelope care nu sunt pentru condițiile de iarnă, sigur că va intra în patinare. Anvelopele de iarnă au un marcaj M+S”, explică Leonida Domnescu, inspector RAR.

Astfel de acţiuni ale poliţiştilor şi inspectorilor RAR vor continua şi în perioada următoare.

Citiți și Transportul din București, dat peste cap de zăpadă. „Ne-am obişnuit, sperăm că cei de la Primărie vor deschide ochii”