Sari la conținut

Peste 6.000 de primari şi viceprimari vor avea salariile mărite începând cu 1 iulie

Astfel, din vară, primarul unei comune cu peste 7.000 de locuitori va câştiga peste 4.200 de lei, în timp ce salariul viceprimarului va ajunge 3.700 de lei.

Edilii oraşelor cu peste 10.000 de locuitori vor avea venituri lunare de 4.900 de lei, cu 15 la sută mai mari decât în prezent, iar câştigurile primarilor din oraşele cu peste 30.000 de locuitori vor depăşi 5.000 de lei pe lună. 

De prevederile acestei legi vor beneficia peste 6.300 de primari şi viceprimari.