Peste 720.000 de abonați și-au mutat numărul de telefon în altă rețea în 2015

Data publicării:
smartphone telefon

Aproape 350.000 de români şi-au trecut numărul de telefon mobil în reţeaua RCS & RDS. La mare distanţă s-au aflat operatorii Vodafone, cu peste 153.000 de numere, şi Orange, cu 128.000 de numere, arată datele Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii.

Specialiştii în telecomunicaţii spun că în spatele acestei migrări de la un operator la altul stau, în principal, preţurile mici şi calitatea reţelei.

RCS & RDS, de exemplu, este un operator care oferă pentru telefonie mobilă tarife mai bune decât ceilalţi operatori. România este o piaţă în care contează preţul. Românii sunt foarte sensibili la preţ şi din cauza asta avem şi migrări către preţuri mai convenabile. În plus, RCS & RDS, de aproape doi ani, acum în aprilie se fac doi ani, are un acord de roaming cu Vodafone care i-a permis să-şi mărească acoperirea reţelei, iar acest lucru a fost un catalizator pentru creşterea portărilor către RCS & RDS”, spune Nicolae Oacă, analist telecom.

Numere portate în 2015

RCS & RDS - 348.328

Vodafone - 153.772

Orange - 128.160

Telekom (mobil) - 76.676

Telekom (fix) - 16.459

Sursa: ANCOM


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri