Peste o sută de biserici de patrimoniu sunt lăsate să se prăbușească

Data publicării:
bise

Biserica veche de peste 300 de ani din satul Şirineasa se degradează pe zi ce trece. Altarul este prăfuit, pereţii sunt plini de găuri, iar picturile şterse de vreme. Cel mai valoros element al acestui lăcaş de cult este sculptura de deasupra altarului, tâmpla, care este rămasă de pe vremea lui Constantin Brancoveanu.

Autorităţile locale ridică din umeri. Susţin că au cerut sprijin, dar nu au primit niciun răspuns.

„Nu am reuşit să găsim la Ministerul Culturii niciodată, deși am făcut nenumărate demersuri, să găsim o soluție pentru refacerea ei, pentru că este un bun național”, spune Dan Cătălin Săraru, primarul comunei Şirineasa.

La câţiva kilometri, o altă biserică din lemn are şansa să fie salvată. Lăcaşul a fost inclus într-un proiect al Ordinului Arhitecţilor prin care s-a început reabilitarea.

„Au făcut o lucrare de urgență. Au acoperit biserica pe dinafară pentru ca să nu mai fie degradată și mai rău. Au trimis studenții de la Universitate de Artă și Restaurare, care au asigurat pictura cu foaie de hârtie”, spune Costin Şerban, preotul din comuna Popeşti.

Însă lucrările sunt acum întrerupte pentru că s-au terminat banii.

În judeţul Braşov, biserica de lemn de la Grânari, construită în jurul anului 1650 a ajuns o ruină. De-a lungul anilor, sătenii au încercat să repare câte ceva, dar în zadar.

„Pe la 1990 și ceva, se degradă foarte tare, au încercat și au cumpărat ceva țiglă și au acoperit-o cât de cât. Dar lemnăria era foarte putredă. Au încercat să o conserve cam 4-5 ani, cât a putut să țină”, spune Marius Ţichindelean, preot ortodox în Grînari.

„E distrusă. S-au stricat din ţigle şi după aia s-a dârâmat”, spune o localnică.

Urmează să restaurăm atât clopotniţa, cât şi biserica din Grânari. Clopotniţa, după cum vedeţi, se restaurează la sediul Facultăţii de arhitectură pentru că e mult mai simplu pentru studenţi să lucreze aici după care o să o montăm la faţa locului în vară”, spune Eugen Vaida, arhitect.

După terminarea lucrărilor primăria vrea ca biserica să fie transformată în obiectiv turistic.

Ca să profităm de apropierea de Viscri, venim cu infrastructură, venim cu obiectivul turistic reabilitat care nu este meritul nostru, este al celor care au promovat proiectul. Însă, în funcţie de solicitări, le vom acorda tot sprijinul”, spune primarul Ioan Boeriu.

În stadiu de degradare mai sunt alte peste o sută de biserici din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri