Petiție online pentru limitarea tarifelor RCA

Data publicării:
ACCIDENTE RCA GETTY IMAGES

FOTO: Gulliver/Getty Images

Printre cerințele UNTRR din petiția „Cere limitarea tarifelor RCA!” se numără și: limitarea valorii RCA/carte verde la valori normale de maximum 5.000 de lei pe 12 luni pentru autovehiculele comerciale de mărfuri și persoane care fac transporturi rutiere internațional și naționale, la maximum 2.000 lei pe 12 luni pentru autovehiculele de transport public local și la maximum 300 lei pe 12 luni pentru autoturisme.

UNTRR cere limitarea tarifelor de la 1 ianuarie 2016.

„Măsura este susținută și de Secretarul General al Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutieri (IRU), Umberto de Pretto, care în urma adresei UNTRR, a transmis o scrisoare către Primul Ministru Dacian Cioloș în care își exprimă îngrijorarea cu privire la creșterea alarmantă a prețului RCA pentru transportatorii rutieri din România și în care propune limitarea tarifelor RCA pe modelul altor țări”, se arată în comunicatul citat.

UNTRR a precizat că industria de transport rutier va intra în faliment dacă se mențin aceste tarife.

„Industria de transport rutier va intra în faliment dacă aceste tarife se mențin și vor crește în continuare cu același ritm, urmând ca persoanele fizice să acopere găurile din sistemul RCA. Astfel, se poate ajunge ca o asigurare RCA să coste 1.000 de euro numai pentru un Logan!”, precizează sursa citată.

În anul 2012, costul mediu ale unei asigurări RCA pentru un autovehicul de transport mărfuri care efectua transporturi rutiere internaționale, pe un an, era de 1.200 de lei. În 2014 prețul a crescut șa 4.000 de lei, iar în acest an a ajuns la 15.000 de lei.

UNTRR îi invită pe posesorii și utilizatorii de autovehicule din România să semneze petiția pentru limitarea tarifelor RCA la adresa: http://www.petitieonline.com/cere_limitarea_tarifelor_rca.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri