Sari la conținut
News Alert

PF Daniel a primit titlul de Doctor Honoris Causa la Patriarhie

Foto: basilica.ro 

Ceremonia de acordare a titlului academic a avut loc în Muzeul Patriarhilor din Reședința Patriarhală, în prezența rectorului Mihnea Costoiu și a președintelui Senatului Universității, Ecaterina Andronescu, scrie agenția de presă Basilica.

Acceptăm aceste doctorate Honoris Causa pentru a sublinia importanța legăturii dintre Universitate și Biserică pentru binele comun al societății noastre. Apreciem foarte mult performanțele Universității Politehnica din București, dar și faptul că această universitate are o biserică ortodoxă cu hramul Sfântul Grigorie Palama care este unul dintre cei mai mari teologi ortodocși ai comuniunii dintre Dumnezeu Creatorul și întreaga creație”, a spus PF Daniel.

O dezvoltare a cercetării interdisciplinare referitoare la dialogul dintre teologie, filosofie și știință se cultivă acum inclusiv în cadrul Universității Politehnice din București. Sunt mulți absolvenți ai Politehnicii care au urmat și cursurile Facultăților de Teologie Ortodoxă. Totodată, există manifestări academice și proiecte de cercetare în domeniul interdisciplinar. Merită semnalat faptul că prin activitatea Centrului de Dialog și Cercetare în Teologie, Filosofie și Știință al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București există o cooperare cu profesori de la alte universități (Universitatea de Medicină și Farmacie, Academia de Științe Economice), inclusiv cu cadre didactice de la Universitatea Politehnică din București”, a arătat Patriarhul Daniel în prelegerea sa.

Senatul Universității Politehnica a luat în unanimitate această decizie. Pentru mine este o mare onoare să vă înmânez, astăzi, împreună cu domnul rector, însemnele titlului de Doctor Honoris Causa. Dați-mi voie să vă mărturisesc că am fost extrem de impresionată de proiectele pe care Preafericirea Voastră le-ați dedicat acestei țări, fie în calitate de profesor, fie în calitate de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei sau în calitatea pe care astăzi o aveți și către care noi ne plecăm cu respect frunțile, aceea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru noi este o onoare să vă înmânăm această diplomă, pentru că Școala și Biserica întotdeauna au lucrat împreună pentru generația tânără sau mai puțin tânără, iar acest fapt este important”, a spus Ecaterina Andronescu.

5