Sari la conținut

Pictoriţa Elena Pop, desemnată artistul anului în Italia, a murit la vârsta de 36 de ani

Pictoriţa Elena Pop, desemnată artistul anului 2017 într-o localitate din Italia, a murit la vârsta de 36 de ani, au anunţat prietenii pe Facebook.

Pictoriţa a fost desemnată artistul anului în Cesenatico, Italia, în urma unui concurs la care au fost selectaţi 50 de artişti vizuali. 

Mesaje de condoleanţe de la admiratori şi prieteni au fost publicate pe pagina de Facebook a artistei: Drum lin, Elena Pop!, Rămas bun, prietenă dragă!, Un suflet cald şi nobil

„O femeie cu un chip şi un suflet de înger. A făcut pentru copiii bolnavi de cancer în fază terminală mai mult decât tot statul ăsta nenorocit. Încă mai sper că e o glumă sinistră. Sunt şocată, împietrită, confuză. A fost o onoare să te am prieten, dar se pare că Divinitatea a avut alte planuri pentru tine. Drum în lumina, micuţule Picasso!, a scris o prietenă. 

Elena Pop s-a născut pe 26 iunie 1981, la Târgu-Mureş, şi a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş. Artista era stabilită la Foligno, în Italia.  

Sursa: News.ro