Sari la conținut
News Alert

Planurile Primăriei pentru a încasa mai mulţi bani din închirierea Arenei Naţionale

Întreţinerea Arenei Naţionale de către Primăria Capitalei costă 5 milioane de euro lei pe an. Însă veniturile abia dacă depăşesc 4 milioane de lei anual la actualul nivel al chiriilor percepute cluburilor şi organizatorilor de evenimente. Acum, Consiliul General caută o soluţie prin care stadionul să genereze mai mulţi bani.

Alexandru Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei: „În perioada imediat următoare Consiliul General are obligaţia de a reactualiza noile tarife. Odată cu această decizie se va propune şi o strategie de marketing, astfel încât din costurile de închiriere a Arenei Naţionale Primăria Capitalei nu numai să-şi acopere taxele de întreţinere ci şi să aibă venituri suplimentare la bugetul local.

Cătălin Câmpeanu - consilier general: „Există soluţia măririi preţurilor, reactualizării acestora, poate cota din încasări, poate dare în administrare”.

Darea în administrare către o companie privată a fost luată în calcul încă de la inaugurarea stadionului, în 2011. Ar scăpa Primăria de cheltuielile cu întreţinerea, însă i-ar aduce doar o mică parte din veniturile Arenei Naţionale. Dar tot ar fi un plus faţă de pierderile de un milion de lei din prezent. Însă varianta agreată în acest moment este ca primăria să continue administrarea stadionului şi să încaseze o cotă parte din vânzarea de bilete. În acest moment, cluburile de fotbal încasează integral banii din vânzarea de bilete şi achită o chirie cuprinsă între 15.000 şi 25.000 de euro pentru fiecare meci disputat pe Arena Naţională. Dacă le-ar cere echipelor de fotbal 10 la sută din vânzările de bilete, Primăria ar putea să încaseze la unele meciuri de trei ori mai mult decât în prezent. Ar fi însă şi meciuri la care ar încasa mai puţini bani.

Radu Naum - jurnalist sportiv: „Mărirea tarifului ţine foarte mult de încasări. Mi-e teamă că doar Steaua, deocamdată, îşi va putea permite asta. Sau Dinamo, în condiţiile în care joacă meciuri importante sau meciuri cu Steaua. Şi nici Steaua pentru toate meciurile”.

Steaua şi Dinamo, principalii chiriaşi ai stadionului au refuzat să comenteze deocamdată iniţiativa Primăriei şi aşteaptă să vadă dacă propunerea va primi votul Consiliului General.