Sari la conținut

Ploile torenţiale provoacă inundaţii şi alunecări de teren

Viaţa locuitorilor din Peştişu Mare- Hunedoara a fost dată peste cap după o ploaie torenţială de două ore. Peste 60 de oameni au fost salvaţi în ultima clipă de pompieri. Torentele de apă scurse de pe un deal au distrus totul în cale şi au acoperit inclusiv şoseaua care face legătura din Hunedoara şi Deva.

Probleme mari au fost şi în Gorj. Pârâul Şuşiţa a ieşit din matcă şi a acoperit şantierul şoselei de centură a municipiului Târgu Jiu. Au rămas în picioare doar două macarale grele de zeci de tone . Două maşini ale angajaţilor CNADNR au fost luate de potop.

În Sinaia, o ploaie torenţială de 30 de minute a blocat traficul pe Drumul Naţional 1. S-a circulat alternativ şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştiilor de la rutieră şi a angajaţilor Serviciului de Drumuri. Apa s-a scurs de pe versanţi şi a ajuns pe şosea şi în curtea unei case.

O ploaie scurtă a dat peste cap circulaţia şi în Oradea. Pe una dintre străzi canalizarea nu a mai făcut faţă iar tramvaiele au rămas blocate.

„Iese capacul de la canal şi poate să deraiez, se mişcă capacul se loveşte de patine de roată, deraiază tramvaiul!”, a explicat vatmanul care aştepta ca apele să se retragă.

Probleme au fost şi în apropierea Primăriei, unde vântul a doborât un copac.

La o zi după ploaia torenţială care a umplut străzile oraşului de apă, în Tulcea încă se face bilanţul pagubelor.

„Am fost şi în centrul oraşului, am văzut şi inundaţiile, noroaie peste tot, apă în toate magazinele”, spune un localnic.

Imagini au venit şi de la telespectatorii Digi24 care au fotografiat dezastrul provocat de ape în oraşele lor.

La Comăneşti în judeţul Bacău, 33 de case au fost evacute. O alunecare de teren ameninţă să înghită întreaga aşezare. Acum că ploile s-au oprit, mai multe utilaje încarcă în camioane masa de pământ dislocată de pe deal.

„Am fost până sus, în munte, vreo 3 kilometri distanţă în sus... Sunt acolo cantităţi imens de mari care stau gata, gata să plece”, spune primarul Viorel Miron.

Pentru că nu au loc să urce mai multe camioane odată, autorităţile locale au vor să demoleze o casă părăsită.

„Dacă mai plouă, pământul fuge, deja am fost până acolo sus, la deal, nu dovedesc să care cu maşinile cât de mult pământ este...”, spune un localnic.

Dacă alunecările de teren se vor agrava, autorităţile iau în calcul blocarea accesului pe Drumul Naţional 12 A şi pe calea ferată.

Vă reamintim, dacă aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe secţiunea Digivox a site-ului digi24.ro, pe e-mail sau pe contul nostru de Facebook. Ne puteţi contacta şi telefonic sau ne puteţi trimite fotografii şi filmări pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. Vă rugam să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.