Poliția de frontieră a depistat opt imigranți afgani care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară

Data publicării:
politia de frontiera 03 11 2015 facebook

 

 Foto: Facebook

„Polițiștii de Frontieră de la PTF Curtici (feroviar) au depistat, în timp ce efectuau controlul documentelor de călătorie pasagerilor unui tren 'Inter City' care circula pe relația București—Budapesta, opt cetățeni afgani care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, cu intenția de a ajunge în Spațiul Schengen, aceștia neavând asupra lor documente de identitate”, a declarat presei marți, comisar șef Daniel Iancu, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, citat de Agerpres

Potrivit sursei citate, cele opt persoane în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici, în vederea continuării cercetărilor. 

Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni afgani (4 adulți și 4 minori), cu vârste cuprinse între 2 și 32 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei. 

„Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză și cercetării acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri