Poliţişti locali, de veghe în lanul cu narcise

Data publicării:
narcise


De câteva zile, poliţiştii locali din Târgu Jiu patrulează şi prin Poiana Narciselor, care se întinde pe cinci hectare, la marginea oraşului. Trebuie să păstreze intact decorul pentru petrecerea câmpenească organizată aici, la finalul săptămânii.

Am observat în anii trecuţi că deja, cu ceva timp înainte de organizarea acestei sărbători, dispăreau narcisele. Ba, mai mult, problema se ridica şi la un alt mod. Cei care mergeau acolo nu făceau doar acel gest de a culege flori, le scoteau cu bulbi cu tot şi produceau în acest fel un mare deserviciu acestei zone”, spune Aurel Popescu, viceprimarul din Târgu Jiu.

Cei prinşi că rup narcisele riscă amenzi de până la 10.000 de lei.

Florin Băluță, director adjunct la Poliţia locală Târgu Jiu, spune că doar săptămâna aceasta vor fi poliţiştii locali în Poiana Narciselor, pentru ca cei care vor veni la petrecerea câmpenească să se bucure de peisaj şi de narcise.

Oamenii care trăiesc în apropiere spun că paza de o săptămână nu va rezolva nimic pentru că Poiana Narciselor este distrusă şi în restul anului.

Autorităţile spun că vor să îngrădească zona, dar că au nevoie de bani europeni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri