Sari la conținut

Polițiștii români, premiați pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de migranți și contrabandă

Potrivit sursei citate, la ceremonia oficială de la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, adjunct al inspectorului general al Poliției Române, chestorul de poliție Virgil Spiridon, și directorul de operațiuni al SELEC, Romulus Ungureanu, au înmânat certificatele de onoare și au felicitat ofițerii de caz.

Operațiunea „SETRA” este o investigație comună în domeniul traficului de migranți și al contrabandei, care a reunit agențiile de aplicare a legii din România, Bulgaria, Ungaria și Turcia.

Cooperarea internațională eficientă și rapidă între autoritățile participante a fost susținută și facilitată de SELEC (Southeast European Law Enforcement Center) - Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii, precizează IGPR.

Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii - SELEC, cu sediul la București, este o organizație internațională înființată pentru acordarea de sprijin celor 12 state membre. Principalul obiectiv al acestuia este sporirea capacității de coordonare în domeniul prevenirii și combaterii criminalității, în cazul în care faptele ilicite implică un element de natură transfrontalieră.

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a Poliției Române și procurorii DIICOT - Structura Centrală au efectuat pe 6 august 2014 zece percheziții la locuințele membrilor unei grupări infracționale specializate în trafic de migranți, pe ruta Orientul Mijlociu - Uniunea Europeană.

Perchezițiile au avut loc pe raza județelor Arad, Brașov, Dolj, Ialomița, Galați, Vâlcea și în municipiul București.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 100 de grame canabis, 300 de grame de mercur și au fost indisponibilizați aproximativ 20.000 de euro, bani susceptibili a proveni din activitatea infracțională.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013 — 2014, membrii grupării ar fi organizat tranzitul ilegal prin România a mai multor migranți care veneau din state localizate în zone de conflict și post-conflict.

Migranții, cu precădere sirieni, iranieni sau etnici kurzi, ar fi fost introduși ilegal în România sau ar fi venit cu vize turistice, după care membrii grupării le-ar fi organizat deplasarea clandestină în Occident, principalele state de destinație fiind Germania, Italia sau Austria.

Pentru a trece frontiera în mod fraudulos, migranții ar fi fost ascunși în compartimentele de marfă sau în locașuri special amenajate ale unor autocare, autocamioane sau limuzine. Ruta de traficare a imigranților ar fi avut ca punct comun de plecare Turcia, pentru majoritatea transporturilor clandestine, traversând ulterior Bulgaria, România și Ungaria.

Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi obținut de la fiecare migrant între 2.000 și 3.500 de euro, în funcție de numărul punctelor de frontieră traversate ilegal și de riscul asumat. Rețeaua era formată din 17 persoane, atât cetățeni români, cât și străini, și ar fi fost susținută financiar de exponenți ai unor grupări infracționale din Turcia.

Pentru a îngreuna investigarea activității infracționale, liderii rețelei ar fi cooptat în permanența noi transportatori, gazde și complici, ar fi folosit alternativ mai multe rute de traficare și o gamă extrem de variată de mijloace de transport.

În cadrul activității infracționale, au fost efectuate cel puțin 7 transporturi clandestine de migranți ilegali, în total 50 de persoane, care au trecut frontiera de vest a României, cinci dintre acestea fiind depistate, în urma cooperării polițienești.

În luna decembrie 2014, cele 17 persoane, membre ale grupării, au fost trimise în judecată. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Serviciului Român de Informații.