Pontaj pe bază de amprentă. Primăria din Timișoara a fost amendată

Data publicării:
sitem pontaj ampenta

Acesta e unul din aparatele pe care angajații Primăriei din Timișoara le folosesc începând cu anul 2009 ca să înregistreze fiecare zi în care au fost la serviciu. Sistemul funcționează pe baza amprentei digitale, iar funcționarii trebuie doar să apropie degetul de zona marcată”, relatează Vlad Ungar, reporter Digi24.

Pentru că i-a obligat pe angajaţi timp de şase ani să semneze condica prin amprentă digitală, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a amendat Primăria cu 18.000 de lei pentru „prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, întrucât Primăria Municipiului Timişoara a prelucrat date biometrice în mod excesiv faţă de scopul prelucrării (pontarea timpului de lucru al angajaţilor), în condiţiile în care puteau fi utilizate şi alte mijloace pentru atingerea acestui scop, mai puţin intruzive”.

Reprezentanţii autorităţii recomandă edililor găsirea unei soluţii alternative care să aibă un impact redus asupra vieţii private a salariaţilor. Angajații Primăriei spun că au cerut de mai multe ori schimbarea sistemului

Sistemul ăsta de amprentare din câte știm noi este pe la poliție, da, deci efectiv ți se iau aceste date, amprente, cine știe pe unde pot să ajungă”, spune Tiberiu Negrei, liderul sindicatului din Primăria Timișoara.

Primarul spune că e un sistem modern. Consilierii locali nu sunt de acord.

Ne întoarcem la condică pentru că suntem în anul 2015, trecem în 2016 și așa înțeleg unii că trebuie folosită tehnologia, să fim serioși”, spune Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Mi se pare foarte grav că deși trei, patru ani de când se sesizează ori de către angajați, ori de către sindicatul angajaților din Primărie, ori de către instituțiile abilitate că acest sistem este ilegal, insistă în continuare pe acest sistem”, spune Alfred Simonis, consilier local.

În jur de 400 de salariaţi folosesc sistemul digital de pontare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri